Marcel Ciolacu, după întâlnirea cu liderii sectorului bancar: ,,Acest Guvern CONTINUĂ, fără rezerve, să susțină în mod prioritar investițiile publice”

Publicat: 03/09/2024, 17:48
Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit marți la Guvern cu liderii sectorului bancar și au discutat despre ,,necesitatea unei coordonări mai eficiente între stat și mediul privat pentru a susține marile investiții în zone-cheie pentru dezvoltarea economică a României”. 
Potrivit unui comunicat al Executivului, Premierul Marcel Ciolacu a evidențiat importanța sistemului bancar pentru volumul mare de investiții și de reforme aflate în derulare în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență și care au nevoie de cofinanțări.
România are nevoie de infuzie de capital pentru a duce la bun sfârșit ceea ce am început. Reforma administrativă și cea bugetară pe care noi le-am demarat sunt absolut necesare, indiferent ce guvern va veni și după alegeri. Din punctul acesta de vedere putem spune că anul 2025 va avea un start bun, ținând cont de reducerile de posturi operate deja administrație, pașii făcuți în direcția digitalizării și reformarea sistemului de pensii, iar reforma fiscală va atrage automat și reforma întregului sistem bugetar”, a declarat șeful Executivului, evocând în acest context și negocierile pe care le-a avut cu reprezentanții Comisiei Europene privind evoluția deficitului bugetar.
Premierul Marcel Ciolacu a pus accent, totodată, pe nevoia de infuzie de capital a sectorului agricol, pentru combaterea efectelor schimbărilor climatice, dar și pe oportunitățile pe care le pot deschide susținerea unor sectoare economice precum industria de materiale de construcție, industria de îngrășăminte pentru agricultură și industria de apărare.
Le-am spus celor mai importanți bancheri că acest Guvern continuă, fără rezerve, să susțină în mod prioritar investițiile publice, iar 80% din deficitul bugetar pe primele 8 luni din 2024 este generat de investiții. Aceasta este calea corectă de dezvoltare economică a unei țări, așa cum au făcut toate statele europene importante când s-au aflat în postura de azi a României! , a notat premierul.
Marcel Ciolacu a mai transmis că: ,,Agricultura și industria alimentară, materialele de construcții, energia, transporturile sau petrochimia sunt domeniile prioritare unde Guvernul Românei are în derulare scheme de stat și programe masive de sprijin. M-am bucurat să văd că industria bancară este receptivă și pregătită să susțină dezvoltarea acestor domenii vitale pentru viitorul țării. De aceea, am stabilit ca dialogul cu liderii domeniului bancar să devină unul periodic, pentru a putea urmări progresul soluțiilor stabilite astăzi. Ne este clar că avem un interes comun: o Românie mai puternică economic, cu afaceri în creștere și cu firme tot mai prospere!”
Reprezentanții băncilor din România prezenți la discuții au apreciat la rândul lor capacitatea pe care Guvernul a dovedit-o de a reacționa rapid în diferite contexte, precum și deschiderea pe care premierul Marcel Ciolacu și-a exprimat-o de a continua această serie de consultări cu mediul bancare, pentru a găsi împreună soluțiile cele mai bune de a calibra resursele financiare și de a le cheltui corect și eficient în același timp.
La întrevedere au participat, de asemenea, viceprim-ministrul Marian Neacșu, ministrul finanțelor, Marcel Boloș, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Florin Barbu, și ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, Radu Oprea.
CITEȘTE ȘI:
Cristina Corpaci
Reporter politic, acreditat la Guvern. În presă din 2004. Am lucrat la TVR, Rol.ro, Realitatea.net, Realitatea TV, Mediafax.ro, B1 TV, România Liberă. Doctorandă mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Secretariatul lui Moș Crăciun s-a redeschis în Franța